Cauze susținute

Fundația City Grill s-a implicat activ în susținerea unor cauze importante pentru comunitate, demonstrând un angajament constant față de responsabilitatea socială. Prin diverse inițiative, fundația a contribuit la sprijinirea educației, sănătății și protecției mediului, venind în ajutorul persoanelor aflate în dificultate. Fie că a fost vorba despre donații, burse pentru elevii merituoși sau acțiuni de ecologizare, City Grill a reușit să creeze un impact pozitiv.

Cauze active

Centrele Metropolis

În decembrie 2004, Fundația Metropolis a deschis porțile Centrului Rezidențial, un sanctuar pentru copiii cu vârste între 8 și 18 ani care provin din familii dezorganizate sau se află în situații de risc. Acest centru oferă un mediu sigur pentru dezvoltare fizică, emoțională, intelectuală și spirituală.

În cadrul centrului sunt asigurate toate condițiile necesare de locuit, de petrecere a…

Centrul Generații București

Fundația Regală Principesa Margareta a României

✉️ Scrisoarea Fundației Regale Principesa Margareta a României

🔗 www.frmr.ro/centrele-generatii/

Proiectul Centrele Generații, o inițiativă a Fundației Regale Principesa Margareta a României, aduce laolaltă două categorii sociale esențiale: seniorii și copiii din comunitățile defavorizate. Acest program oferă oportunități de voluntariat pentru vârstnicii care își doresc să rămână activi, să își asume un nou rol în comunitate și să își redescopere bucuria de a trăi după pensionare….

 

FII ÎNGERUL UNUI BĂTRÂN

Fundatia Regală Principesa Margareta a României

🔗 www.frmr.ro

Cu prilejul sărbătorilor de Crăciun, Paște sau de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, seniorii sunt invitați la mese de socializare, alături de echipa și de voluntari ai Fundației.

Rețeaua de restaurante City Grill din București susține aceste ocazii din donațiile clienților prin promovarea continuă a campaniei „Fii Îngerul unui Bătrân”…

Cauze încheiate – Mulțumim pentru sprijin!

Space Fest 2025

Universitatea Politehnica București

🔗 www.spacefest.upb.ro

Astronauți de legendă, povești uimitoare, experiențe imersive create cu ajutorul tehnologiilor AR și VR, holograme, ateliere de astronomie, workshopuri de sateliți, lansări de rachete, concursuri pentru elevi, artă spațială – acestea au fost doar câteva dintre elementele care au făcut din SpaceFEST un eveniment unic…

 

PROIECTUL CENTURA VERDE

Alex Găvan

🔗 www.centuraverde.ro

Platforma civică „Împreună pentru Centura Verde” intervine pentru combaterea poluării din Capitală. Inițiativă vizând protejarea pădurilor din Ilfov transmisă Parlamentului. Apel la autorități pentru crearea Centurii Verzi București-Ilfov…

PROGRAMUL TINERE TALENTE

Fundatia Regală Principesa Margareta a României

🔗 www.frmr.ro/tinere-talente

Programul Tinere Talente susține și promovează tineri artiști talentați din familii cu venituri mici, care nu-și pot dezvolta talentul din cauza lipsurilor materiale și financiare. Prin programul național Tinere Talente se urmărește crearea de șanse egale pentru tinerii talentați proveniți din medii defavorizate.

Proiectul este destinat tinerilor cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani, care studiază pe parcursul anului la școlile și universitățile de artă și muzică din țară și care provin din familii cu posibilități materiale reduse, punându-i astfel în dificultatea de a-și dezvolta, perfecționa și promova potențialul artistic….

OGIS Science Fair

Fundația Olga Gudynn

🔗 www.olgagudynn.ro

Elevii de la Liceul Bilingv Olga Gudynn, au desfășurat cea de-a IV-a ediție a OGIS Science Fair, cu tema „Celebrate the Earth! 🌎 în luna martie 2025.

Focusul a fost pe soluții concrete pentru protejarea planetei, explorând practici sustenabile, progrese științifice și tehnologii inovatoare…

Sesiunea științifică anuală a studenților

Facultatea de Business și Turism – ASE București

🔗 https://bt.ase.ro/sesiunea-de-comunicari-stiintifice/

Fundația City Grill susține excelența academică în cadrul Sesiunii de Comunicări Științifice – ASE București

Fundația City Grill a avut onoarea de a se alătura inițiativelor educaționale de prestigiu, prin susținerea studenților participanți la Sesiunea de Comunicări Științifice a Facultății de Business și Turism – Academia de Studii Economice din București, ediția 2025…

Procesator de plăți

EuPlatesc.ro vă oferă un singur punct de procesare on-line a cardurilor, indiferent de banca emitentă, folosind cea mai sigură tehnologie de autentificare – 3DSecure. EuPlătesc.ro este un serviciu oferit de către EuroPayment Services s.r.l..

Datele introduse în formularul de donație nu sunt reținute sau memorate de site-ul nostru, aceste date sunt trimise procesatorului de plăți on-line.